Șoferul care s-a răsturnat în șanț era beat

Șoferul care s-a răsturnat cu mașina, astăzi, în localitatea Tețcani, era sub influența alcoolului, potrivit polițiștilor.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 33 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe E 85, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se într-un șanț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Masină răsturnată în șanț (FOTO)

PUBLICITATE