Şoferul care a fugit de la accidentul din Piatra-Neamț a fost prins. Era sub influența alcoolului!

A fost prins şoferul care, sâmbătă (23 decembrie), a accidentat un pieton pe bulevardul 9 Mai din Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform IPJ Neamț, este vorba despre un bărbat de 49 de ani din Piatra-Neamț. Acesta a fost reținut de polițiști iar în cursul zilei de astăzi, 24 decembrie, instanța a dispus măsura arestului preventiv.

Conducătorul auto a fost depistat în jurul orei 21:00. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l în aerul expirat.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.

Reamintim că accidentul de circulație cu victimă a avut loc sâmbătă, 23 decembrie, pe raza municipiului Piatra-Neamț. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16:00, pe bulevardul 9 Mai.
Din primele informații, se pare că în timp ce un autoturism se deplasa pe direcția de mers Piață – Gară, a acroșat un bărbat care încerca să urce într-o mașină aflată în parcare.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 66 de ani din Piatra-Neamț, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului. Victima a fost transportată la spital.
Martorii susțin că un autoturism marca Volkswagen (de culoare gri metalizat) a accidentat victima dar ar fi atins și mașina parcată, iar șoferul nu a avut nicio intenție să oprească.

PUBLICITATE