Șoferi beți sau drogați pe drumurile din Neamț

La data de 19 august, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Câmpului, din Horia.

Întrucât manifesta un comportament nefiresc, conducătorul auto din Horia a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru THC.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Tot la data de 19 august, în jurul orei 23.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani  au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din Adjudeni.

Conducătorul auto, din Tămășeni, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 20 august, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Formațiunii de Poliție Rutieră Târgu-Neamț  au depistat în trafic un bărbat, de 59 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu, din Târgu-Neamț.

Conducătorul auto, din Petricani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 20 august, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani  au depistat în trafic un bărbat, de 48 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Ciocârliei, din Săbăoani.

Conducătorul auto, din Săbăoani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

PUBLICITATE