Un șofer în vârstă de 65 de ani a fost reținut de polițiștii din Neamț. Testarea inițială a indicat o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă șoferul a devenit recalcitrant în momentul recoltării probelor.
Ieri, în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnale acustice și luminoase pentru a opri un autoturism care se deplasa din direcția Crăiești spre Băcești.
„Conducătorul auto, în vârstă de 65 de ani, din Galați a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inițial, acesta a încercat să se sustragă testării, fapt pentru care acesta a fost imobilizat și condus la Spitalul municipal Roman, în vederea prelevării de mostre biologice.
După desigilarea trusei pentru recoltarea probelor, acesta a devenit recalcitrant, și, de față cu cadrele medicale, a refuzat recoltarea acestora.” – a transmis Poliția Neamț
În consecință, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman pentru luarea unei măsuri privative de libertate.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.