Situația traficului. Drumuri închise, restricții de circulație în Neamț și în țară (4 august)

Data: 04 August 2018

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ora: 07:30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nusunt semnalate evenimente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau pe autostrăzile ţării şi nici probleme semnificative de aglomeraţie pe arterele principale, cu excepţia Autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, unde valorile de trafic sunt în creştere pe sensul de mers către litoral, în prezent cele mai ridicate fiind pe tronsonul kilometric 17-21.

În perioada 01 – 30 august 2018, pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, între kilometrii 14 (centura Bucureşti) şi 26 (Moara Vlăsiei), se efectuează lucrări de reparaţii asupra carosabilului, circulaţia fiind restricţionată alternativ pe câte o bandă a fiecărui sens de mers.

De asemenea, se vor executa lucrări de reparaţii şi pe DN 73A, între localităţile Râşnov şi Zărneşti, judeţul Braşov, de înlocuire a dalelor de beton la trecerea la nivel cu o cale ferată, astăzi, în intervalul orar 09:00-17:00. Circulaţia rutieră va fi oprită pe ambele sensuri de mers, existând rută alternativă pe DJ 112A, între localităţile Vulcan şi Tohanu Vechi.

Ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, care au dus la acumularea de aluviuni pe suprafaţa carosabilă, se menţin cu circulaţia întreruptă sau îngreunată, următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

Drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă:

– DN 2H, în localitatea Milişăuţi, pe podul de peste râul Suceava, în judeţul Suceava;

– DN 2L, în localitatea Soveja, în judeţul Vrancea;

– DN 11B, în zona localităţii Cătruşa, în judeţul Covasna;

– DN 73D, între localităţile Boteni şi Suslăneşti, din judeţul Argeş.

Drumuri naţionale cu circulaţia îngreunată:

– DN 12B, în zona localităţii Slănic-Moldova, în judeţul Bacău;

– DN 15B, în localităţile Petru Vodă şi Stânca, din judeţul Neamţ.

Drumuri naţionale cu circulaţia restricţionată:

– DN 17A, în localitatea Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, pe podul de peste râul Moldoviţa, sunt instituite restricţii de viteză (30 km/h) şi de tonaj (maxim 7,5 tone), iar circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.

Totodată, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov – Întorsura Buzăului este oprită pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost afectat de viituri.

PUBLICITATE