Situația traficului. Drumuri cu circulația întreruptă sau îngreunată (3 august)

Data: 03 August 2018

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ora: 06:30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră în judeţul Alba, se circulă pe un fir, alternativ în ambele sensuri pe DN1 Teiuş-Aiud, la kilometrul 401+300 de metri din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe suprafaţa carosabilă.

În perioada 01 – 30 august 2018, pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, între kilometrii 14 (centura Bucureşti) şi 26 (Moara Vlăsiei), se efectuează lucrări de reparaţii asupra carosabilului, circulaţia fiind restricţionată alternativ pe câte o bandă a fiecărui sens.

Din cauza afectării suprafeţei carosabile ca urmare a aluviunilor, se menţin cu circulaţia întreruptă sau îngreunată, următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

Drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă:

– DN 11B, în zona localităţii Cătruşa (terasament surpat pe o distanţă de aproximativ 50 metri), în judeţul Covasna;

– DN 2H, în localitatea Milişăuţi (afectată structura podului de peste râul Suceava), în judeţul Suceava;

-DN73D între localităţile Mioarele şi Boteni, din cauza cedării terasamentului drumului,  judeţul Argeş;

– DN 2L, în localitatea Soveja (drum de piatră, parţial surpat), în judeţul Vrancea.

Drumuri naţionale cu circulaţia îngreunată:

– DN 12B, în zona localităţii Slănic-Moldova (surpat terasament pe o distanţă de 100 metri), în judeţul Bacău;

– DN 15B, în localităţile Petru Vodă şi Stânca (afectat terasament pe distanţe de câte 30 metri), în judeţul Neamţ.

Drumuri naţionale cu circulaţia restricţionată:

– DN 17A, în localitatea Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, pe podul de peste râul Moldoviţa, sunt instituite restricţii de viteză (30 km/h) şi de tonaj (maxim 7,5 tone), iar circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.

De asemenea, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov – Întorsura Buzăului este oprită pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost afectat de viituri.

PUBLICITATE