Shopping City Piatra-Neamț își surprinde vizitatorii cu o nouă destinație de beauty

Noua deschidere vine cu surprize pentru toți pasionații de produse de beauty, iar primii 200 de clienți vor câștiga câte un cadou din partea Xpert Beauty

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Xpert Beauty este noul magazin care își va face apariția în cadrul centrului comercial Shopping City Piatra-Neamț, printr-un eveniment de lansare pregătit pentru toți vizitatorii centrului, joi,  24 august, ora 10:00.

Începând cu 24 august, la Shopping City Piatra-Neamț, clienții vor putea să descopere un nou magazin de beauty, conceput într-un mod special, pentru ca shopping-ul să devină o experiență memorabilă, distractivă și, totodată, diferită pentru fiecare.

În cadrul evenimentului de lansare al magazinului Xpert Beauty, primii 200 de vizitatori vor primi cadou câte o geantă de plajă şi un set de mini-tratament de păr Moroccanoil, alături de o brățară marca Xpert Beauty. În plus, brățara le va aduce participanților 30% discount la toate produsele cosmetice din magazin timp de o săptămână, prilej cu care aceștia își pot achiziționa produsele preferate.

De asemenea, pasionații de shopping de produse cosmetice vor avea parte, în cadrul magazinului, de informații inedite despre tendințele în domeniu și vor beneficia de suportul specialiștilor Xpert Beauty în alegerea produselor adecvate fiecăruia.

„Încă de la inaugurare, Shopping City Piatra-Neamț le-a oferit vizitatorilor săi cea mai bună și variată ofertă comercială, schimbând astfel peisajul regional de retail. Lucrăm constant să completăm mixul de shopping și divertisment cu branduri și servicii noi, și să transformăm timpul petrecut de clienți în centrul nostru comercial într-o experiență unică. Deschiderea Xpert Beauty este încă un pas spre îndeplinirea promisiunii Shopping City Piatra-Neamț”, a declarat Ioana Onea, Center Manager.

***

Despre Shopping City Piatra-Neamț

Shopping City Piatra-Neamț, cel mai mare și mai modern centru comercial din nord-estul țării, situat pe Bulevardul Decebal, nr. 79, are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 28.000 metri pătraţi și pune la dispoziția clienților săi 1.000 de locuri de parcare. Centrul comercial găzduiește atât branduri de prestigiu international, cât și local: Bershka, New Yorker, Benvenuti, Orsay, C&A, CCC, Deichmann, TAKKO, Gatta, Intersport, Jonny Joy, Neofashion, Marelbo, Noriel, Pikaboo, Bebe Ardealul, Kendra, Beauty Mania, DM, Altex și Germanos. Pe lângă un mix complet de retail pentru toate categoriile de vârstă și interese, Shopping City Piatra-Neamț oferă vizitatorilor și cel mai modern cinematograf multiplex Cinema City din regiune, cu șase săli ce dispun de cele mai avansate tehnologii, pentru vizionarea filmelor în 2D şi 3D, la o calitate superioară.   

Despre Xpert Beauty

Xpert Beauty reprezintă cel mai complex concept store de cosmetică profesională din România, magazine cu produse pentru păr, ten, corp, pentru îngrijirea mâinilor, a unghiilor, produse de make-up ce aparțin unor branduri internaționale renumite. În cadrul Xpert Beauty vizitatorii primesc recomandări personalizate din partea specialiștilor având astfel ocazia să aleagă exact produsele adecvate tipului lor de piele sau de păr.

PUBLICITATE