Senatorul Răzvan Cuc: Angajări la spital doar pentru vaccinați

Senatorul Răzvan Cuc acuză Direcţia de Sănătate Publică Neamţ că impune doar prezenţa persoanelor vaccinate la un concurs pentru angajarea personalului medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ.

Mai jos, mesajul senatorului Răzvan Cuc:

Abuz flagrant la Direcția de Sănătate Publică Neamț! Maeștrii liberali ai dezastrului național calcă în picioare drepturile omului oriunde s-ar afla. Până și Ceaușescu ar fi invidios pe slugile lui Cîțu!

Concret, Spitalul Județean din Piatra-Neamț are mare nevoie de personal medical. Guvernul-fantomă a scăpat pandemia de sub control și fiecare unitate medicală din țara asta face eforturi supraomenești ca să facă față situației.

Spitalul a cerut DSP Neamț, așa cum prevede legea, aprobare ca să organizeze un concurs pentru a angaja personal medical. Ce credeți că au răspuns conducătorii DSP Neamț? Sub trei semnături și cu o mare ștampilă pe hârtie, conducătorii acestei instituții au decis că la concurs pot participa doar „persoane vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2”.

Acest răspuns nu este doar un abuz sinistru, dar arată cum se propagă mentalitatea de la centrul liberal către funcționarii instalați de „echipa câștigătoare” la conducerea instituțiilor deconcentrate și descentralizate.

Eu sunt vaccinat și cred că vaccinarea este cea mai bună soluție în acest moment pentru a depăși acest cumplit val 4 al pandemiei. Dar încălcarea cu bună știință a legii și ignorarea principiilor democratice sunt lucruri de neacceptat.

Nu poți condiționa un concurs de angajare de statutul de „vaccinat”. Da, trebuie luate măsuri de protecție, dar nu poți să împarți lumea în două pentru că așa l-ai văzut pe șeful tău că face. Suntem oameni liberi și responsabili, nu stabilește nici Cîțu, nici Iohannis și nici vreunul din acoliții lor că oamenii care nu s-au vaccinat trebuie decăzuți din drepturi.

Dacă semnatarii documentului pe care îl prezint mai jos ar fi scris așa ceva pentru congresul iresponsabil al PNL care a adunat 5000 de liberali la Romexpo încălcând flagrant legea, ar fi fost zburați din funcții pentru nesupunere politică.

Acești oameni trebuie zburați din funcții pentru că nu înțeleg nici ce înseamnă democrația și nici ce sunt drepturile omului. Un funcționar public nu poate avea asemenea „scăpări”. Din păcate, statul român condus de acești indivizi fără carte și fără caracter a ajuns nu doar în faliment economic, ci și în faliment moral.

PUBLICITATE