Șeful Pfizer: Va fi nevoie de o a treia doză și apoi câte una în fiecare an

Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil „nevoie” de a treia doză în termen de un an, apoi fără îndoială o injecţie în fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AFP, conform mesajul.ro.

„O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate”, a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Şi, pe de altă parte, noile tulpini vor juca un rol cheie”, a adăugat el.

„Este extrem de important să reducem la maxim numărul persoanelor vulnerabile la virus”, a adăugat Albert Bourla.

Mai devreme, directorul celulei anti-COVID-19 din cadrul administraţiei Biden afirmase, de asemenea, că americanii vor trebui să se aştepte să primească un rapel al vaccinului pentru a-i proteja împotriva noilor tulpini ale coronavirusului în circulaţie.

„Nu ştim totul în această etapă”, a recunoscut doctorul David Kessler, în timpul unei audieri în faţa parlamentarilor americani.

„Studiem durata răspunsului anticorpilor”, a spus el. „Pare puternic, dar coboară puţin, iar noile tulpini sunt o provocare”.

„Din motive logistice, şi numai din motive logistice, cred că ar trebui să considerăm că poate exista un rapel”, a făcut cunoscut David Kessler.

Alianţa Pfizer/BioNTech anunţase deja în februarie că studiază într-un studiu clinic efectele unei a treia doze de vaccin împotriva noilor tulpini.

Administrat în două doze, acest vaccin foloseşte la fel produsul companiei Moderna tehnologia inovatoare a ARN-ului mesager, care nu a mai fost folosită până în prezent în viaţa reală.

În acest stadiu, aceste două vaccinuri sunt cele mai performante, cu o eficacitate de 95% pentru cel de la Pfizer/BioNTech şi 94,1% pentru Moderna împotriva COVID-19, potrivit studiilor clinice.

PUBLICITATE