Se întâmplă în Neamț: angajatul unui service auto a furat din casa clientului

Poliția din Neamț a elucidat un caz de furt ingenios după ce un bărbat de 71 de ani a raportat că din apartamentul său au dispărut suma de 4500 de lei și două bijuterii prețioase, estimându-se un prejudiciu total de aproximativ 8500 de lei.

După cercetări, polițiștii au pus cap la cap faptele și au identificat modul de operare al hoților: angajat al unui service auto local, un bărbat de 38 de ani a profitat de momentul în care victima și-a lăsat mașina pentru reparații, copiind cheile de la domiciliu, găsite în autovehicul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În intervalul când proprietarul era absent, în complicitate cu o femeie de 31 de ani, au intrat în locuință și au săvârșit furtul.

Mai jos, comunicatul Poliției Neamț:

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orelor 15:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat , în vârstă de 71 de ani, din Roman, cu privire la faptul că, i-au fost sustrase din apartament bani și bijuterii din aur.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la aceeași dată, în intervalul orar 09:00-13:30, în timp ce bărbatul de 71 de ani era plecat din imobil, persoane necunoscute i-ar fi sustras suma de aproximativ 4.500 de lei și două bijuterii din aur, generând un prejudiciu, în valoare de aproximativ 8.500 de lei.

În urma activităților investigativ operative desfășurate de polițiștii, s-a reușit identificarea și depistarea persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat, o femeie în vârstă de 31 de ani și un bărbat în vârstă de 38 de ani.

Totodată, se pare că modul de operare al personelor bănuite de comiterea faptei a fost unul complex.

Astfel, în timp ce persoana vătămată și-ar fi lăsat autoturismul într-un service, bărbatul de 38 de ani, angajat al service-ului, ar fi realizat o copie a cheilor de la imobilul persoanei vătămate, chei care ar fi fost lăsate în interiorul autoturismului, iar în timpul cât mașina se afla în service, ar fi pătruns împreună cu femeia de 31 de ani în imobil, de unde ar fi sustras bani și bijuterii.

La data de 23 aprilie a.c., față de persoanele bănuite de comiterea faptei, a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 24 aprilie a.c., acestea au fost prezentate Judecătoriei Roman, care a dispus față de acestea măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 zile.

PUBLICITATE