Se amână Târgul de Crăciun la Neamț după ce Guvernul a decretat doliu național

ACTUALIZARE: Noul program al Târgului de Crăciun la Neamț: 17 decembrie 2017 – 1 ianuarie 2018

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 6 decembrie, o hotărâre privind stabilirea a trei zile de doliu național după decesul Regelui Mihai I. Astfel, zilele de 14, 15 și 16 decembrie sunt declarate zile de doliu național în România.

Pentru că Târgul de Crăciun la Neamț ar fi trebuit să înceapă pe data de 15 decembrie 2017, cu un concert Faydee, decizia organizatorilor a fost de a amâna spectacolele pentru ziua de duminică, 17 decembrie.

După multe vești nemaipomenite pe care vi le-am oferit în privința pregătirii evenimentului grandios cu care vrem să încheiem acest an, vă aducem și una mai puțin plăcută! Situația nefericită prin care trece familia regală – pierderea regelui Mihai – este marcată în țară prin trei zile de doliu național, ceea ce impune amânarea deschiderii Târgului de Crăciun la Neamț! Așa că vă așteptăm duminică, 17 decembrie, la ora 17:00, la deschiderea acestui eveniment așteptat de mii de nemțeni! Vom reveni cu detalii despre noul program, in decursul zilei de maine. – este mesajul organizatorilor

Reamintim că în zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, posturile de radio și televiziune, instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.

PUBLICITATE