Primăria Piatra-Neamț organizează „Săptămâna porților deschise pentru elevi”


În cadrul programului Școala Altfel, Primăria Piatra-Neamț organizează Săptămâna porților deschise pentru elevii unităților de învățământ din Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Luni, 18 aprilie, primarul Dragoș Chitic a primit vizita elevilor clasei a III-a A, de la Șc. Elena Cuza, iar miercuri, 20 aprilie, a elevilor Colegiului Tehnic Gh. Cartianu, cl. a X-a E.

Astăzi, 21 aprilie, elevii clasei a II-a de la Șc. Elena Cuza, ai clasei a V-a B de la Liceul cu Program Sportiv, urmați de elevii claselor a VII-a C și D de la Șc. nr. 2 s-au întâlnit cu primarul Dragoș Chitic și au vizitat Primăria Piatra-Neamț.

Copiii au vizitat biroul primarului unde i-au adresat întrebări despre activitatea zilnică, iar câțiva dintre ei, care își doresc să devină primari, au făcut chiar poze la „viitorul loc de muncă”.

Au fost organizate „ședințe de Consiliu Local” ale copiilor unde micii consilieri și-au intrat în rol, au propus primarului câteva proiecte și i-au adresat întrebări. Pe ordinea de zi au fost proiecte de construire a unor noi locuri de joacă, realizarea de evenimente dedicate copiilor, înființarea de noi Centre after-school și plantarea mai multor arbori pe spațiile verzi.

Primarul Dragoș Chitic le-a explicat copiilor cum funcționează instituția, cum se iau deciziile și care este rolul Consiliului Local.

„Ne încarcă pe toți pozitiv entuziasmul și energia copiilor și m-am bucurat foarte mult că au dorit în număr atât de mare să viziteze primăria. Educația copiilor trebuie să ne preocupe în primul rând; felicit cadrele didactice pentru activitățile pe care le-au derulat în cadrul Săptămânii Școala altfel” a declarat primarul Dragoș Chitic.

PUBLICITATE