Sancționați cu câte 5.000 de lei pentru că nu au respectat măsurile privind carantinarea

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2,  peste 190 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au fost organizate 5 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate zonele aglomerate, restaurantele și localurile publice, centrele comerciale și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 10 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 12 de mijloace de transport și au fost legitimate 775 de persoane.

Echipele de control au aplicat 6 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor privind protecția individuală și a celor privind carantina/izolarea în valoare de 10.000 lei. (Potrivit surselor noastre, au fost 2 sancțiuni de 10.000 lei pe raza secției de poliție Bicaz pentru nerespectarea măsurilor privind carantinarea – 2 persoane sancționate fiecare cu 5000 lei.)

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

PUBLICITATE