Sâmbătă, 4 iunie, târg de adopții de câini fără stăpân în Piatra-Neamț

Sâmbătă 4 iunie, între orele 10:00-15:00, iubitorii de animale sunt invitați pe platoul de la Curtea Domnească, unde Salubritas S.A organizează o nouă ediție a Târgului de adopții de câini fără stăpân din adăpostul public Piatra-Neamț. 

Toți cățeii sunt microcipați, sterilizați, vaccinați și deparazitați și au nevoie de o familie.

Adopția este gratuită.

Veți putea interacționa cu blănoșii pe platoul de la Curtea Domnească și, de asemenea, puteți afla informații despre adăpostul din Piatra-Neamț, despre procedura de adopție și alte lucruri utile pentru posesorii de animale sau pentru cei care intenționează să adopte.

***

Salubritas S.A administrează adăpostul de câini al Municipiului Piatra-Neamț, situat în Piatra-Neamț, pe str. Gheorghe Doja, nr. 58 , autorizat sanitar veterinar. Programul de vizitare la adăpost este: Luni-Vineri 10-18; Sâmbăta, duminica și în sărbători legale 8-12.

PUBLICITATE