S-au afișat REZULTATELE la Evaluarea Națională 2021. Patru elevi din Neamț au obținut media 10

Primele rezultate la examenul de Evaluare Națională 2021 au fost publicate astăzi la ora 10.00, pe site-ul evaluare.edu.ro, dar și la avizierele școlilor centre de examen.
Tot astăzi, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații.
Rezultatele finale la Evaluarea Națională vor fi afișate pe 4 iulie.

 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au fost publicate online rezultatele la Evaluarea Națională 2021

AICI – Rezultatele pentru județul Neamț

Patru elevi din județul Neamț au reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională din acest an. (1 elev al Școlii Nr. 2 Piatra-Neamț ; 2 elevi ai Școlii Al. Ioan Cuza din Roman ; 1 elev de la Școala Domnească din Târgu-Neamț)

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se pentru al doilea an la rând Regulamentul general privind protecţia datelor personale.

Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media generală obţinută la examenul de Evaluare Naţională 2021 are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Restul de 20% este reprezentat de media generală a celor patru ani de gimnaziu.

Repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a va avea loc pe 24 iulie.

Completarea fișelor de înscriere are loc în perioada 16-22 iulie, iar părinții trebuie să îsi anunțe intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă, pentru a fi realizată o planificare.

PUBLICITATE