România ar putea da un vaccin anti-Covid cu imunitate pe viață! Autoritățile nu-s interesate

Virgil Păunescu, centrul OncoGen: Noi dezvoltăm un vaccin anti-Covid foarte ușor de administrat și care ar putea oferi imunitate chiar pe viață, însă nicio autoritate din România nu este interesată măcar să ne întrebe despre ce-i vorba.

Prof.univ.dr. Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale din România și coordonatorul Centrului OncoGen din Timișoara, a declarat, marți, pentru G4Media.ro, că instituția dezvoltă un vaccin anti-Covid foarte ușor de administrat și care ar putea oferi imunitate chiar pe viață, însă nicio autoritate din România nu este interesată măcar să întrebe despre ce este vorba.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Virgil Păunescu a precizat că o garanție că ceea ce fac cercetătorii de la Timișoara este serios și de luat în seamă este faptul că Institutul Cantacuzino, care are cei mai buni specialiști din România în domeniul vaccinurilor, a semnat un acord de colaborare cu OncoGen.

Virgil Păunescu a precizat că, la începutul anului, când a debutat pandemia, secretarul de stat pentru Cercetare din cadrul ministerului Educației, Dragoș Ciuparu, a convocat o întâlnire cu reprezentanții a circa 20 de centre de cercetare din România.

Citește continuarea articolului AICI

PUBLICITATE