Rezultate foarte bune pentru sportivii Clubului RAY’S DANCE Piatra-Neamț la Campionatul Mondial de Dans Sportiv

DanceFest 2017, la Sala Polivalentă. Campionatul Mondial de Dans Sportiv la Bucuresti în acest weekend (3-5 noiembrie) a fost un spectacol sportiv strălucitor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au concurat cei mai buni dansatori sportivi din lume pentru câștigarea aurului mondial la categoria junior 2 latino. Un sfârșit de săptămâna plin de dans și de energie, eleganță și talent.

DANCEFEST a adus în premieră naționala Campionatul Mondial junior II latino, reunind astfel sportivi din 5 continente și aproximativ 80 de țări. Malaezia, Australia, Statele Unite ale Americii, China,Japonia, Filipine, Vietnam, Anglia, Franta, Spania, sunt câteva dintre țările care și-au desemnat perechile în confruntarea mondială, iar dintre țările cu tradiție în dansul sportiv amintim Rusia, Italia, Germania și, bineînțeles România. Numărul sportivilor ce au evolut la Sala Polivalentă s-a ridicat la aproximativ 2.000.

În cadrul evenimentului s-a desfășurat si concursul internațional WDSF International Open Standard și Latino la categoriile de adulți și tineret, precum și competiții pe diferite nivele valorice și clase de vârstă.
Competiția s-a desfășurat timp de trei zile, vineri, 3 noiembrie, începând cu orele 11:00, iar sâmbătă și duminică, 4-5 noiembrie 2017, de la ora 9:30.

Rezultate foarte bune au obținut sportivii Clubului de Dans Sportiv RAYS DANCE Piatra-Neamț la acest campionat:

Chirila Iasmina Gabriela– locul 4- categoria Fete Solo Debutante 10-11 ani
Macovei Delia Elena– locul 4- categoria Fete Solo Bronz 8-9 ani
Baltag Carina Elena– locul 2 – categoria Fete Solo Bronz 8-9 ani
Toma Darius-Dediu Alessandra Maria – locul 4 – categoria Debutanti Cha-Cha 4-7 ani
Popescu Ianis Andrei-Pascal Rebeca Ioana – locul 4 – categoria Debutanti Cha-Cha 8-9 ani
Tatulea Bogdan Stefan-Teodora Frasinel – locul 1- categoria Debutanti Cha-Cha 8-9 ani
Murariu Eric-Pruteanu Maya Gabriela- locul 2- categoria Debutanti Cha-Cha 8-9 ani
Chiuariu Victor Ilie-Nartea Ruxandra– locul 3- categoria Debutanti Cha-Cha 8-9 ani
Sabin Octavian Ioan – Tatulea Diana Alexandra – locul 2- categoria Debutanti Cha-Cha 10-11 ani
Toma Darius – Dediu Alessandra Maria- locul 1 demonstrativ – categoria Debutanti Vals Lent 4-7 ani
Toma Iustin Casian- Dediu Gabriela Veronica – locul 6-finala la categoria Debutanti Vals Lent 8-9 ani
Popescu Ianis Andrei – Pascal Rebeca Ioana – locul 5- categoria Debutanti Vals Lent 8-9 ani
Tatulea Bogdan Stefan – Teodora Frasinel– locul 2 –categoria Debutanti Vals Lent 8-9 ani
Murariu Eric – Pruteanu Maya Gabriela– locul 1- categoria Debutanti Vals Lent 8-9 ani
Chiuariu Victor Ilie – Nartea Ruxandra– locul 4- categoria Debutanti Vals Lent 8-9 ani
Sabin Octavian Ioan – Tatulea Diana Alexandra – locul 1 categoria Debutanti Vals Lent 10-11 ani
Sabin Alexandru Marian – Roibu Iasmina Aniela Andreea – locul -6- finala la categoria Hobby 6-9 ani

Sportivii Clubului de Dans Sportiv RAYS DANCE Piatra Neamț vin după o altă competiție națională, IMPERIAL DANCESPORT GALA, desfășurată la Iași, organizată de Clubul Imperial Dance School Iași.

Și aici s-au înregistrat rezultate remarcabile:

Baltag Carina – locul 5 finală- categoria Fete solo Bronz 8-9 ani
Chirila Iasmina– locul 8 finală- categoria Fete solo debutante (Cha-Cha) 10-11 ani
Toma Darius – Dediu Alessandra Maria- locul 2 -categoria  Debutanti (Cha-Cha) 4-7 ani
Stan Rares Stefan – Macovei Delia Elena– locul 6 finală- categoria Debutanti (Cha-Cha) 8-9 ani
Popescu Ianis Andrei- Pascal Rebeca Ioana locul 3- categoria Debutanti (Cha-Cha) 8-9 ani
Toma Iustin Casian- Dediu Gabriela Veronica– locul 4 categoria Debutanti (Cha-Cha) 8-9 ani
Sabin Octavian Ioan – Tatulea Diana Alexandra– locul 2 categoria Debutanti (Cha-Cha) 10-11 ani
Sabin Alexandru Marian- Roibu Iasmina Aniela Andreea locul 4 categoria Hobby 6-9 ani

PUBLICITATE