Reţeaua care obliga fetele să se prostitueze în Clubul Central din Piatra Neamț a ajuns în fața instanței

Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au decis să înceapă judecata unei importante reţele de crimă organizată, care se ocupa de racolarea unor tinere care voiau să ajungă în lumea modelingului. Racolate cu ajutorul internetului, fetele erau apoi obligate să se prostitueze în diverse cluburi de noapte.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Reţeaua era condusă de Eduard Morun și din anul 2011, a produs importante sume de bani din naivitatea a peste 25 de fete. Acesta le racola prin intermediul anunţurilor date pe internet. Din acele anunţuri, fetele ştiau că urmează a lucra în cluburi de noapte şi că pentru fiecare dans vor câştigă sume de bani destul de bune sau le promitea contracte pe bani mulți în lumea modei dar în final ajungeau să se prostitueze în cluburi din Piatra Neamț și Targu Mureș. În Piatra Neamț fetele erau obligate să se prostitueze în clubul Central.

Alături de Eduard Morun au fost trimişi în judecată şi partenerii săi de afaceri: reprezentanţii cluburilor în care erau exploatate victimele. Este vorba de Maria Punghineanu, de 42 ani, din Piatră Neamţ, și doi soți din Mureș : Ana Maria Tamas, de 40 ani, şi Istvan Kelemen, de 38 ani. – conform evz.ro

 

PUBLICITATE