Rate mai mari pentru cei cu credite în lei. BNR mărește dobânda cheie la 2,5 %

Banca Naţională a României (BNR) a decis luni majorarea dobânzii-cheie de politică monetară, de la 2,25% la 2,5%, majorarea facilităţii de depzit acordată băncilor comerciale, de la 1,25% la 1,5%, şi majorarea facilităţii de creditare de la 3,25% la 3,5%.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru a treia oară în ultimele patru luni, Banca Naţională a decis să crească dobânda de politică monetară. O decizie luată pentru a opri creşterea inflaţiei – a explicat guvernatorul Mugur Isărescu.

Efectele se văd deja în evoluţia din ultimele luni a ROBOR-ului. În numai trei luni, indicele în funcţie de care se calculează dobânzile la creditele în lei a crescut cu jumătate de procent. Pentru un credit de 225.000 de lei contractat în 2016, rata e mai mare deja cu 235 de lei pe lună. Iar dacă indicele ROBOR va ajunge la 3 sau chiar 4 la sută, cum prevăd analiştii, rata va fi cu aproape 500 de lei pe lună mai mare. – notează tvr.ro

Măsura majorării dobânzii a fost luată în calcul la întâlnirea guvernatorului cu premierul şi Liviu Dragnea, potrivit unor surse din BNR.

PUBLICITATE