Putea câştiga peste 100.000 de euro dar s-a ales cu dosar penal

Un bărbat care a găsit în râul Siret un coif de războinic vechi de aproximativ 2.500 de ani, ar fi putut fi recompensat cu aproximativ 100.000 de euro. Norocul bărbatului s-a transformat în ghionin. În loc de bani, acesta s-a ales cu dosar penal făcut de polițiștii din Neamț.

Povestea a început în urmă cu 3 ani, atunci când bărbatul a descoperit coiful din bronz la scăldat, în Siret.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta le-a declarat jurnaliştilor Ziarului de Iaşi că a mers atunci la postul de Poliţie şi le-a arătat oamenilor legii descoperirea, însă agenţii nu l-au îndrumat, aşa că a dus coiful acasă şi l-a depozitat în pod.

Nici poliţiştii, nici bărbatul nu ştiau la momentul acela că descoperirea este unicat, fiind găsite până în prezent în Europa doar rămăşiţe, niciunul întreg.

Astfel, coiful vechi de 2.500 a rămas în podul acestuia.

La trei ani distanţă, coiful corintic din bronz a fost descoperit de poliţişti în urma unor percheziţii efectuate la persoane bănuite de furt din sit arheologic şi tăinuire. (vezi articolul AICI)

PUBLICITATE