PSD Piatra-Neamț, plângere penală împotriva primarului Carabelea

Președintele PSD Piatra-Neamț, Florentina Moise, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că a depus o plângere penală împotriva primarului Andrei Carabelea.

Potrivit acesteia, totul a pornit după ședința din 21 decembrie, când primarul Andrei Carabelea a retras abuziv de pe ordinea de zi proiectul de încetare de drept a mandatului lui Liviu Harbuz (prin demisia depusă la registratura primăriei, cu număr de înregistrare).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, în urma ședinței, a fost ales viceprimarul Alin Lehăduș de la PRO România.

Potrivit celor din PSD Piatra-Neamț, după demisia lui Liviu Harbuz, acesta nu ar mai avut drept de vot în cadrul ședinței de Consiliu Local.

”Prin proiectul 51 urma să se constate încetarea de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Harbuz Liviu și să se declare vacant acest loc.

Din punctul nostru de vedere, data încetării de drept a mandatului este data apariției evenimentului, data depunerii demisiei, în cazul nostru, 21 decembrie. După începerea ședinței și derularea parțială a ședinței de Consiliu Local, respectiv până la punctul 6 al ordinei de zi, s-a prezentat în ședință domnul Liviu Harbuz și a inițiat președintelui de ședință așa-zise clarificări privind demisia dumnealui.

În urma acestor clarificări făcute de Liviu Harbuz, primarul a retras de pe ordinea de zi proiectul 51 și a permis domnului Harbuz să rămână în sală și să participe la procesul de votare a următoarelor 44 de proiecte.

Considerăm că măsura primarului de retragere a proiectului nr. 51 a fost total abuzivă și ilegală din mai multe considerente pe care le-am sesizat atât prefectului județului Neamț, cât și prin plângerea penală pe care am făcut-o.” – a declarat Florentina Moise

Un alt abuz scos în evidență de social-democrați ar fi demisia consilierului Eduard Minuț (PSD), care nu a fost acceptată deși ea a fost anunțată în cadrul ședinței.

În cadrul conferinței de presă, consilierii Piatra-Neamț au semnat o plângere prealabilă către Consiliul Local și Primăria Piatra-Neamț, respectiv primarul Andrei Carabelea.

PUBLICITATE