Protestele din Neamț: 5 amenzi de 2600 de lei și 4 avertismente

Protestele au continuat ieri seară în Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț.

Potrivit reprezentanților Poliției și Jandarmeriei, au fost date 5 amenzi și 4 avertismente.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale dintre care 3 la Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială și ale legislației privind circulația pe drumurile publice și 1 la Legea 55/2020, fiind continuate activitățile pentru identificarea tuturor persoanelor care au participat la manifestațiile publice, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.

În conformitate cu art. 13 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aceste măsuri pot fi aplicate în termen de 6 luni de la data săvârșirii contravenției.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Neamț au fost date 5 amenzi în valoare de 2.600 de lei pentru participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise, urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfășurare la somația organelor de ordine, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, proferarea de injurii și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

Toate cele 5 amenzi au fost date în municipiul Roman.

PUBLICITATE