Proiectul Grădinii Publice „Nicu Albu”, premiat la Gala Smart City Industry Awards

În cadrul celei de-a VIII-a ediții a Galei Smart City organizată de Asociația Română pentru Smart City, Piatra-Neamț a fost premiat pentru proiectul său inovator de dezvoltare durabilă a mediului urban, Grădina Publică „Nicu Albu”.

Piatra-Neamț a fost în lumina reflectoarelor când Grădina Publică „Nicu Albu” a obținut recunoaștere națională, primind premiul la categoria Sustenabilitate și Mediu în cadrul Galei Asociației Române pentru Smart City.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Această gală, ajunsă la a VIII-a ediție, s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Energiei și face parte din inițiativa EIT Urban Mobility, cofinanțată de Uniunea Europeană. Evenimentul a adus în atenție cele mai importante proiecte dedicate orașelor inteligente din România.

Primarul Andrei Carabelea a fost cel care a primit distincția din partea Magdei Bei, CEO al GRAPHTEC, marcând astfel recunoașterea eforturilor depuse de administrația locală în direcția dezvoltării durabile și a inovației în urbanism.

În discursul său, primarul Carabelea a subliniat importanța modernizării și a sustenabilității în Piatra-Neamț, menționând cele peste 40 de proiecte în implementare care vizează modernizarea transportului public, eficiența energetică, digitalizarea și educația.

Mai jos, comunicatul Primăriei Piatra-Neamț:

O nouă recunoaștere la nivel național pentru Piatra-Neamț s-a întâmplat ieri seară, la cel mai important eveniment dedicat industriei Smart City din România.

Gala organizată de Asociația Română pentru Smart City a ajuns la a VIII-a ediție și s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Energiei, în cadrul inițiativei EIT Urban Mobility, cofinanțată de Uniunea Europeană.

Proiectul Grădinii Publice „Nicu Albu”, care se află în implementare, a obținut premiul la categoria Sustenabilitate și Mediu, fiind o inițiativă care sprijină dezvoltarea durabilă a mediului urban. Primarul Andrei Carabelea a primit acest premiu de la Magda Bei, CEO GRAPHTEC.

Vă mulțumesc pentru această ocazie minunată și vă mulțumesc pentru acest premiu! Felicitări organizatorilor și partenerilor pentru acest eveniment, ajuns la VIII-a ediție, care inspiră prin proiectele pe care le aduceți aici, pe scena, în fața noastră și vă mulțumim pentru energia pozitivă și încrederea pe care ne-o dați: România se modernizează, orașele României se modernizează, Piatra-Neamț se modernizează. Avem și noi peste 40 de proiecte în implementare, cu fonduri europene: modernizarea transportului public, eficiență energetică, digitalizare, educație și multe altele. 

Grădina Publică „Nicu Albu” este un proiect care a pornit dintr-o poveste. Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră ați auzit de povestea ursoaicei Ina, cea care după 20 de ani de captivitate, deși ajunsese la sanctuarul de la Zărnești și se bucura de libertate, se învârtea în continuare într-un cerc foarte strâns, în amintirea tristă a cuștii mici în care a trăit.

Parcul zoo nu oferea standardele și condițiile de care animalele aveau nevoie, așa că am inițiat un proiect de transformare fundamentală a spațiului, am consultat cetățenii și am demarat proiectul de amenajare a grădinii publice, un loc deschis tuturor, construit pe principiul bunăstării animalelor și sustenabilității. Avem un proiect care leagă trecutul, istoria acestui loc, cu tehnologia și viitorul. Vă invit să îl vedeți vara aceasta cu ochii dumneavoastră la Piatra-Neamț. Hai la Piatra!” a declarat primarul Andrei Carabelea la gala de premiere.

Pe scena evenimentului au fost prezentate proiecte de peste 2 miliarde de euro, din domeniul orașelor inteligente, de la sisteme avansate de mobilitate urbană și infrastructură verde până la digitalizarea serviciilor publice.

PUBLICITATE