Proiectul privind managementul eficient al Lacurilor Vaduri și Pângărați a ajuns la final


Proiectul derulat de Consiliul Județean Neamț „Management pentru ariile naturale protejate Lacul Pângăraţi şi Lacul Vaduri“, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, a ajuns  final, având o perioadă de implementare de peste cinci ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Obiectivul general al proiectului, după cum a  declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionele Arsene, este asigurarea unui management eficient al ariei protejate ROSPA0125 Lacurile Vaduri şi Pângăraţi, în vederea conservării biodiversităţii acesteia. „În cadrul proiectului, îndeplinirea principalelor obiective specifice s-a concretizat prin eficientizarea managementului ariei protejate ROSPA0125 Lacurile Vaduri şi Pângăraţi, prin elaborarea şi aprobarea planului de management integrat, orientată spre protecţia speciilor de păsări şi habitatelor specifice pentru care aceasta a fost desemnată arie specială de protecţie avifaunistică. Au fost finalizate studiile ştiinţifice de inventariere şi cartografiere, a fost elaborat planul de management integrat şi aprobat prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor. De asemenea, prin proiect s-a urmărit asigurarea infrastructurii de informare/observare a Lacului Vaduri şi Pângăraţi. Au fost construite cinci platforme de observare şi un punct de informare, dotat cu echipamente specifice de interacţiune cu vizitatorii şi conştientizării acestora cu privire la protecţia biodiversităţii ariei naturale protejate. Alt obiectiv urmărit a fost creşterea gradului de conştientizare a comunităţii locale limitrofe şi vizitatorilor ariei naturale protejate ROSPA0125 Lacurile Vaduri şi Pângăraţi cu privire la protecţia biodiversităţii. Au fost realizate şi difuzate materiale informative privind această arie naturală. Ultima grijă a noastră a fost întărirea capacităţii instituţionale a custodelui ariei protejate prin participarea la activităţi de instruire în domeniul managementului ariilor naturale protejate“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Proiectul s-a derulat în perioada octombrie 2010 – iulie 2016, fiind cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 4 – „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii“. Valoarea totală a proiectului a fost de 790.288 de lei, din care 591.146 de lei reprezintă cofinanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 59.478 de lei reprezintă contribuţia beneficiarului.

PUBLICITATE