Sărbătoarea de anul acesta a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi este dedicată anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului şi anului comemorativ al Sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ.
Ţinând cont că se împlinesc 300 de ani de la naşterea Sfântului Paisie (Velicicovschi) de la Neamţ (1722-1794), alături de Ocrotitoarea Moldovei va fi aşezată spre închinare și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Paisie, adusă de la Mănăstirea Neamţ.
Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6:00, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie.
Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, aşezarea raclei cu sfintele moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunţa în acele momente.
În data de 14 octombrie 2022, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
„Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.
Să avem mereu gândul la rugăciune, ca prezență şi lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios, nădăjduind ca sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi să ne aducă tuturor sănătate, pace şi bucurie sfântă!” – au transmis repezentanții Mitropoliei
Programul evenimentelor:
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – 2022
Program 7-16 octombrie 2022
Vineri, 7 octombrie 2022
- Ora 20.00 – Primirea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț
Sâmbătă, 8 octombrie 2022
- Ora 6.00 – Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, urmat de procesiunea în jurul Catedralei Mitropolitane cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și depunerea lor spre închinare în baldachinul de pe platoul din faţa căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
- Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 00-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Duminică, 9 octombrie 2022
- Orele 6.30-11.30 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie arhierească şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 16.00-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor”: Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană)
Luni, 10 octombrie 2022
- Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 19.00-23.00 – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Simeon Noul Teolog şi a Sfântului Grigorie Palama
Marți, 11 octombrie 2022
- Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile, Utrenia, Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Ora 18.00 – Prezentarea volumului de Canoane închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, publicat de Editura Doxologia. Prezintă pr. prof. dr. Dragoș Bahrim și lect. dr. Adrian Sârbu. Canoanele din volum vor fi interpretate de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, dirijor arhid. prof. Mihai Ursache.
Evenimentul are loc la Librăria „Doxologia” - Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț
Miercuri, 12 octombrie 2022
- Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei
Joi, 13 octombrie 2022
- Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană)
- Orele 21.00-00.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfintei Cuvioase Parascheva, unită cu a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț
- Orele 0.00-2.00 – Sfânta Liturghie arhierească
Vineri, 14 octombrie 2022
- Orele 7.00-9.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare
- Orele 9.00-12.30 – Sfânta Liturghie arhierească
(pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt)
- Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv
Sâmbătă, 15 octombrie 2022
- Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească; Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 16.00-18.30 – Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Duminică, 16 octombrie 2022
- Orele 6.30-12.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Orele 15.30-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Viaţa Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ (1722-1794)
Cuviosul Paisie s-a născut la Poltava, în Ucraina, la 21 decembrie 1722, în familia protopopului Ioan Velicikovschi şi a soţiei sale, Irina, ajunsă mai târziu monahie, cu numele Iuliana, în Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din împrejurimile Poltavei. Petru – numele de botez al Sfântului Paisie – era al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi, care muriseră cu toţii înainte ca el să atingă vârsta de douăzeci de ani. Orfan de tată de la vârsta de patru ani, a învăţat să scrie şi să citească sub îndrumarea mamei sale şi a fratelui mai mare, Ioan.
Între 1735-1739, urmează primul ciclu al Academiei Duhovniceşti din Kiev. Încă din aceşti primi ani ai copilăriei, Petru a căutat să împlinească marea aspiraţie a vieţii sale, aceea de a se face monah, ca pe o necesitate a sufletului său. Mai întâi a mers la Mănăstirea Liubeţk, aproape de oraşul cu acelaşi nume, apoi la cea din Medvedovski, la sud de oraşul Kiev – parte a Ucrainei de astăzi, ce se afla atunci sub administraţie poloneză –, unde a îmbrăţişat prima treaptă a monahismului, cea de rasofor, la 19 ani, primind numele de Platon.
Reîntors la Kiev, dar temându-se de conflictele religioase şi naţionale frecvente atunci în teritoriul administrat de polonezi, s-a refugiat mai întâi în faimoasa Lavră a Peşterilor (Lavra Pecerska). Platon, viitorul stareţ Paisie, se îndrăgostise de pământul Moldovei, de poporul creştin şi de limba sa, atunci când participase la Liturghia săvârşită la Kiev în limba română de mitropolitul Antonie al Moldovei. Astfel, la începutul anului 1743, după o scurtă şedere la Schitul Dălhăuţi, a mers la Schitul Trăisteni de la curbura Carpaţilor unde egumen era părintele Mihail, care emigrase cu mulţi ani înainte împreună cu alţi monahi ucraineni în Principatele Române. Aceste schituri, împreună cu alte zece aşezăminte monahale similare din regiune, se găseau atunci sub povăţuirea duhovnicească a stareţului Vasile de la Poiana Mărului. Platon, însă, nu l-a urmat pe acesta, de frică să nu fie constrâns a primi hirotonia întru preot. A mers la Schitul Cârnul, preferând să vieţuiască în linişte în preajma sihăstriei bătrânului isihast Onufrie. În cei aproximativ patru ani de şedere în Ţara Românească, din primăvara anului 1743 până în 1746, după Paşti, el a învăţat limba română, dar mai cu seamă a avut prilejul de a se iniţia în experienţa vieţii monahale într-un climat de intensă viaţă duhovnicească şi contemplativă. Era o perioadă în care monahismul Principatelor Române ale Valahiei şi Moldovei reprezenta „unul dintre cele mai înfloritoare colţişoare ale lumii ortodoxe”.
Strânsele legături existente între Principatele Române şi Muntele Athos, cu un flux continuu de monahi în ambele sensuri, şi dorinţa de a evita hirotonia l-au determinat pe tânărul Platon să caute la Sfântul Munte locul ideal în care să-şi împlinească vocația sa monahală. El pleacă spre Athos la începutul verii anului 1746, sosind acolo la 4 iulie. Întrucât monahii de origine slavă vieţuiau în Mănăstirea Pantocrator, el s-a aşezat în împrejurimile acestei mănăstiri, într-un loc retras, numit Kyparis. A vieţuit acolo mai mult de trei ani în singurătate şi sărăcie, până când la Athos a sosit stareţul Vasile de la Poiana Mărului. Acesta l-a îndrumat în lupta duhovnicească şi l-a tuns monah cu numele Paisie. Era în anul 1750, iar Paisie avea atunci aproape douăzeci şi opt de ani.
La mai puţin de trei luni după aceasta, soseşte din Moldova monahul Visarion, care îl roagă pe Paisie să-l primească drept ucenic. Peste un timp, li se vor alătura alţi monahi români, iar mai târziu şi slavi. De la Kyparis, ei s-au mutat în edificiile mai încăpătoare ale chiliei Sfântul Constantin, dependentă de Mănăstirea Pantocrator. Când numărul fraţilor a ajuns la doisprezece monahi, s-a resimţit necesitatea de a avea un preot şi un duhovnic pentru comunitate şi pentru săvârşirea pravilei bisericeşti. La insistenţa ucenicilor şi constrâns de situaţie, Paisie acceptă preoţia, în 1758, la vârstă de 36 de ani, fiind hirotonit de episcopul român Grigorie Roşca.
Creşterea continuă a comunităţii în următorii ani l-a obligat să se mute din nou la schitul mai încăpător al Sfântului Proroc Ilie, ce era pe atunci pustiu. Renovează încăperile schitului din temelie şi adaug încă alte şaisprezece chilii noi. După şaptesprezece ani de vieţuire în Sfântul Munte, dată fiind situaţia în faţa autorităţile otomane, căci Sfântul Munte se afla atunci sub jurisdicţia administrativă turcească, stareţul Paisie hotărăşte, împreună cu toţi cei 64 de ucenici români şi slavi, să revină în Ţările Române.
În luna septembrie 1763, stareţul Paisie se aşază la Mănăstirea Dragomirna, în nordul Moldovei, care-i fusese pusă la dispoziţie de către Mitropolitul Gavriil Calimachi (1760-1786) şi de Voievodul Grigore Calimachi (1761-1764). La Dragomirna a organizat viaţa monahală pe principiile athonite, cu pravile mult mai severe de cele ce se respectau până atunci în mănăstirile din Ţările Române. La Dragomirna, Paisie a primit schima cea mare, a treia şi cea mai înaltă treaptă monahală după tradiţia bizantină, fără a i se schimba însă numele.
La sfârşitul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, Austria a obţinut pentru servicii de mediere de la Imperiul Otoman o parte importantă din partea de nord a Principatului Moldovei, numită Bucovina. Mănăstirea Dragomirna a ajuns astfel a fi înglobată în teritoriile Imperiului Habsburgic. Temându-se de presiuni religioase din partea regimului iosefin austriac, stareţul Paisie se refugiază cu cei 350 de monahi ai săi la Mănăstirea Secu, la invitaţia egumenului de acolo, unde s-au aşezat la 14 octombrie 1775. Primiţi cu dragoste frăţească la Secu, s-au confruntat totuşi cu o acută lipsă de chilii, pe care au început îndată a le zidi înăuntru şi pe dinafară de zidurile mănăstirii, precum şi prin pădure.
În această împrejurare, domnitorul Constantin Moruzi (1777-1782), împreună cu boierii divanului şi cu Mitropolitul Gavriil au hotărât să dea obştii cea mai mare şi mai vestită mănăstire a ţării, Mănăstirea Neamţ. Astfel, la 15 august 1779, Paisie s-a stabilit la Neamţ, fără a lăsa conducerea Secului, cumulând astfel conducerea ambelor mănăstiri. Aceasta este ultima etapă a vieţii marelui stareţ, cea care a lăsat urmele cele mai durabile şi a avut influenţa cea mai mare asupra monahismului românesc. Aici, Paisie a reluat pe o scară mult mai vastă iniţiativele sale culturale, mai cu seamă activitatea literară. Două echipe de traducători şi copişti lucrau neîncetat la revizuirea şi traducerea în slavonă şi română a scrierilor filocalice. Neamţul acelor ani devenise centrul monahismului ortodox, şcoală de viaţă isihastă şi cultură duhovnicească pentru întreg Răsăritul ortodox.
Vestit în întregul Răsărit ortodox, venerat de monahi şi de credincioşi, foarte mult iubit de obştea sa de la Secu şi Neamţ, alcătuită din aproape o mie de monahi români, ruşi, ucraineni, sârbi, greci şi bulgari, stareţul Paisie a trecut la cele veşnice în miercurea primei zile din Postul Naşterii Domnului, la 15 noiembrie 1794, în vârstă de 72 de ani. A plâns după el toată obştea părinţilor şi fraţilor timp de trei zile, apoi sâmbătă i-au aşezat moaştele în mormântul său din Biserica „Înălţarea Domnului”. Înmormântarea lui a fost condusă de episcopul Veniamin Costachi, participând o mulțime mare de preoți, călugări, laici, nobili și oameni obișnuiți. Pe lespedea de marmură albă stă scris în româneşte şi slavoneşte inscripţia: „Aicea se odihneşte fericitul părintele nostru stareţul, ieroschimonah şi arhimandrit Paisie, malorosiianul, carele venind de la Muntele Atonului în Moldavia cu 60 de ucenici, şi aicea mulţime de fraţi adunând, şi viaţa cea de obşte pren sine o au înnoitu, şi aşa cătră Domnul s-au mutat. La anul 1794, noemvrie 15, în zilele binecredinciosului domn Mihail Suţul voievod şi al Preasfinţitului Mitropolit Iacov”. Sfintele moaște ale Sfântului Paisie au fost dezgropate în veacul al XIX-lea, dovedindu-se a fi nestricate. Au fost aşezate într-o raclă situată într-un baldachin amenajat în pronaosul bisericii Mănăstirii Neamţ, un important loc de pelerinaj pentru întreaga Ortodoxie.
* Informaţiile sunt preluate din volumul Paisianismul în contextul cultural şi spiritual sud-est şi est european (secolele XVIII-XIX), de Valentina Pelin, apărut la Editura Doxologia în anul 2017.
Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi
Născută în Epivat (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, capitală a Imperiului Bizantin, Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Şi-a însuşit încă din fragedă copilărie modelul vieţuirii întru Hristos, înţelegând sensurile profunde ale iubirii de semeni, ale milosteniei şi faptelor bune.
La vârsta de 10 ani, în timp ce se afla într-o biserică, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). A fost momentul care a decis definitiv traseul pe care Cuvioasa Parascheva avea să-l urmeze: cel al credinţei în Hristos şi al jertfirii pentru cei nevoiaşi. Astfel, aşa cum consemnează scrierile, toată viaţa sa şi-a împărţit hainele şi tot ce avea mai de preţ celor sărmani şi lipsiţi de ajutor.
După moartea părinților, a părăsit casa părintească din Epivat, îndreptându-se spre locurile sfinte de la Ierusalim, pe care-şi dorea cu ardoare să le vadă. A început acest lung pelerinaj trecând mai întâi prin Constantinopol, unde s-a închinat la moaştele sfinţilor din cetate. Aici a cerut binecuvântarea părinţilor duhovniceşti şi şi-a continuat drumul, stând un timp la Calcedon (actualul Kadikoy, în Turcia), mergând apoi în Heracleea Pontului, într-o mănăstire închinată Maicii Domnului.
După un timp, Cuvioasa Parascheva a ajuns la Ierusalim, hotărând să rămână pentru tot restul vieţii sale în locurile în care au trăit Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli. Astfel, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului, la o mănăstire de maici, acolo unde trăiseră Sfântul Ioan Botezătorul şi Cuvioasa Maria Egipteanca, ducând o viaţă aspră şi plină de nevoinţe.
La 25 de ani însă, a părăsit mănăstirea din pustiul Iordanului, îndreptându-se spre casă, după ce într-o noapte, în timp ce se ruga, un înger de lumină i-a spus: „Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume”.
Aşadar, tânăra Parascheva a plecat înapoi spre casă, unde avea să trăiască smerit, fără să fie recunoscută de cineva, până la sfârşitul vieţii. La 27 de ani, Cuvioasa şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos, pe care-L iubise atât de mult, iar trupul ei a fost îngropat aproape de mare. Sfintele sale moaşte au fost descoperite mult mai târziu de un călugăr, fiind aşezate la loc de cinste, după ce Cuvioasa s-a arătat în vis unui anume Gheorghe din Kallicrateia, om cu frica lui Dumnezeu, şi unei femei pe nume Eftimia. Aşa se face că trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Parascheva a fost mutat în Biserica „Sfinţii Apostoli” din Kallicrateia, unde s-a scris că au stat vreme de 200 de ani. Mulţimi de oameni au venit să se închine sfintelor sale moaşte, după ce s-au dovedit făcătoare de minuni.
Din Kallicrateia, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate în 1235 la Târnovo (Bulgaria de astăzi), unde au stat vreme de 160 de ani. De aici, au fost duse la Belgrad, unde au poposit până în 1521, apoi s-au întors la Constantinopol, pentru alţi 120 de ani.
În 1641, Cuvioasa a pornit spre Moldova, într-o lungă şi definitivă călătorie, după ce domnitorul Vasile Lupu a primit sfintele sale moaşte în dar de la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
Racla cu moaştele Sfintei a fost adusă cu o corabie pe Marea Neagră până la Galaţi, fiind însoţită, aşa cum consemnează documentele vremii, de trei mitropoliţi greci. De la Galaţi a fost adusă la Iaşi într-un car cu boi, înconjurată de mulţimi de clerici şi credincioşi. În capitala Moldovei, Sfânta a fost întâmpinată cu mare cinste de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi. Astfel, la 13 iunie 1641 Cuvioasa a fost aşezată în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde moldovenii au cinstit-o până în anul 1889, când a fost mutată în Catedrala mitropolitană, unde se află şi astăzi.
Prima menţiune în limba română despre viața sfintei o găsim în „Cartea românească de învățătură” a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, apărută la Iași, în anul 1643.