Prognoza meteo pe două săptămâni în regiunea Moldovei și la munte – 31 iulie – 13 august 2017

Vremea se va menține caniculară în majoritatea regiunilor țării până în jurul datei de 10 august, cu temperaturi ce vor continua să crească în următoarele zile până la 40 de grade Celsius în unele regiuni, probabilitatea de apariție a averselor și instabilității atmosferice fiind în creștere, în anumite zone, după data de 7 august, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 31 iulie – 13 august, dată luni publicității.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 31 iulie – 13 august 2017

MOLDOVA

Temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 32 de grade în data de 31 iulie, până la 37 de grade la sfârșitul primei săptămâni, caracterizând o vreme caniculară în mare parte a regiunii, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 15 și 20 de grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 36 la 30 de grade, iar cele minime de la 20 la 16 grade, dar vremea încă se va menține călduroasă. Începând cu data de 7 august probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice va crește

LA MUNTE

Vremea va fi caldă în tot intervalul, dar cu precădere în prima săptămână când se vor înregistra în medie temperaturi maxime cuprinse între 21 și 26 de grade și minime între 12 și 16 grade. Începând cu data de 7 august vor apărea aversele și fenomenele asociate instabilității atmosferice

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

PUBLICITATE