Probleme cu apa, 2 zile, în Piatra-Neamț și alte 4 localități (29-30 ianuarie)

Compania Județeană APA SERV SA anunță că, datorită unor lucrări la conducta magistrală a apei, vor exista întreruperi temporare sau furnizare cu presiune redusă a apei în Piatra Neamț, începând de la 29 ianuarie, ora 03.00.

„Având în vedere efectuarea unei lucrări de cuplare în conducta magistrală a apei potabile, realizată de către SC MOLDOCOR SA in calitate de executat și beneficiar Primăria Municipiului Piatra Neamț, Compania Județeană APA SERV SA este pusă în situația neplăcută de a furniza apă cu presiune redusă existând și posibilitatea întreruperii temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă începând din data de 29.01.2024, ora 03.00 pana la data de 30.01.2024, ora 03.00.” – transmite Apa Serv Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Vor fi afectați utilizatorii din zonele:

  • aval de pârâu Cuejdi, Pod Spital și Pod Piața Mare și Cartierele Mărăței, Gara Veche, 1 Mai, Speranța, Văleni, strada Tineretului și Ștrand Piatra Neamț din Municipiul Piatra Neamț.
  • Comuna Dumbrava Roșie
  • Comuna Săvinești
  • Oraș Roznov (inclusiv satele Slobozia și Chintinici)
  • Comuna Zănești (nu vor fi afectați utilizatorii din Sat Traian)

Nu va fi afectată furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă la Spitalul Județean Neamț.

„Furnizarea apei potabile va fi reluată în data de 30.01.2024, în jurul orei 03.00, urmând ca în funcție de consum și de amplasarea branșamentelor de apă, toate zonele afectate să beneficieze de serviciul de alimentare cu apă potabilă, până cel târziu la orele 12.00.

Menționăm că în momentul reluării furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil ca în distribuție să fie existente depuneri din conducte sub formă de săruri și oxizi, fiind necesară o perioadă limitată de timp, până la limpezire.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim pentru înțelegere!

Relații suplimentare pot fi obținute la numărul de 0233233340 sau consumatorii noștri pot accesa site-ul Companiei www.apaserv.eu” – mai transmit reprezentanții companiei

PUBLICITATE