Prinși de polițiști cu lemne fără acte

La data de 6 aprilie, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au depistat pe Drumul Național 15D,  în localitatea Girov, două autoutilitare care transportau aproximativ 5,5 m.c. de material lemnos, fără documente specifice de transport.

Ambii conducători auto, din județul Bacău au fost sancționați contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amenzi în valoare de 1.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Gârcina.

La aceeași dată, în jurul orei 11:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat pe Drumul Național 15B,  în localitatea Vânători-Neamț, o autoutilitară care transporta aproximativ 5 m.c. de material lemnos, fără a avea înregistrat în aplicația specifică un traseu și fotografii ale materialului lemnos.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Vânători-Neamț.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că autoutilitara nu avea Inspecția Tehnică Periodică obligatorie, fiind sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 1.000 de lei, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

PUBLICITATE