Prins drogat cu cocaină la volan

La data de 16 ianuarie, în jurul orei 12.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat, de 34 ani, care conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, în municipiul Roman.

Conducătorul  auto, din Roman, a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru cocaină.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

PUBLICITATE