Prins beat și fără permis la volan pe o stradă din Bodești

La data de 1 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din Bodești, în timp ce conducea un autoturism pe un drum din localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din Săbăoani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Prof. Dumitru Mărtinaş din Roman.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

PUBLICITATE