Primăria Piatra-Neamț vă invită în Ștrandul Tineretului

Începând cu acest sezon ștrandul din Piatra-Neamț este administrat de Primăria Municipiului Piatra-Neamț. Accesul pietonal în ștrand este gratuit, iar pensionarii beneficiază de o reducere de 50%,  iar copii cu vârsta între 0-5 ani au gratuitate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Programul de funcționare al zonei de plajă și bazine este zilnic între orele 10-19. A fost achiziționat un robot modern pentru curățarea bazinelor astfel încât persoanele care accesează bazinele să beneficieze de cele mai bune condiții. Tarifele au rămas nemodificate față de anul trecut.

Vă invităm Peste Vale, în ștrandul din Piatra-Neamț să vă relaxați, să vă petreceți timpul liber și să vă distrați într-o zonă de agrement publică situată într-un cadru natural deosebit, administrată începând cu acest an prin personal propriu de către Primăria Piatra-Neamț.

În cele 2 luni și jumătate de la preluarea bazei de agrement am pregătit ștrandul astfel încât să arătam că poate fi administrat mai bine decât până acum. Am realizat în această perioadă lucrări de investiții și întreținere care fac ca astăzi ștrandul să arate mai bine decât în trecut. Amenajările peisagistice, întreținerea spațiilor verzi și plantările de arbori, reparația mobilierului, modernizarea locurilor de joacă și a terenurilor sportive, reparații în zona bazinelor și a echipamentelor aferente, modernizarea zonei de plajă, reabilitarea zonei de grătare, reparații ale aleilor pietonale și ale căilor de circulație auto sunt câteva dintre lucrările executate de la preluarea  ștrandului  până în prezent. Nu ne vom opri aici, prin personalul propriu și societățile specializate ale Consiliului Local vom asigura  întreținerea, iar lucrările de modernizare vor continua și în perioada următoare. Îmi doresc să creștem atractivitatea ștrandului, astfel încât tot mai mulți pietreni să se bucure de această bază de agrement.” – a declarat primarul Dragoș Chitic

Primăria Piatra-Neamț și-a propus pentru perioada următoare realizarea unor lucrări de modernizare a zonei VIP, a skateparcului, realizarea unui parteneriat cu o asociație de profil pentru valorificarea zonei de paintball, achiziția de șezlonguri, înlocuirea gazonului de la terenurile de fotbal, înlocuirea sistemului de iluminat cu echipamente moderne cu led, transformarea patinoarului în sezonul estival în teren pentru sporturi pe nisip, modernizarea tuturor spațiilor de cazare și organizarea de evenimente.

Vezi Cum arată ȘTRANDUL din Piatra-Neamț și cât costă serviciile – sezonul 2018

PUBLICITATE