Primăria Piatra-Neamț va cheltui peste 6,6 milioane de lei pentru transformarea fostului parc ZOO în grădină publică

Primăria Piatra-Neamț anunță că astăzi, 14 noiembrie, a fost publicat pe platforma de achiziții publice (vezi AICI) anunțul pentru lucrările de transformare a fostei grădini zoologice într-o grădină publică.

Potrivit comunicatului transmis de municipalitate, parcul va purta numele fondatorului și edilului pietrean Nicu Albu, iar valoarea estimativă a lucrărilor este de 5.600.000 lei (fără TVA, ceea ce înseamnă un cost total de peste 6,6 milioane de lei).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Despre condițiile în care au ajuns animalele din parcul ZOO puteți citi AICI

„Spaţiul nou propus va fi destinat activităţilor de relaxare, sport și creaţie. În incintă  se vor organiza spectacole în aer liber, expoziții de fotografie, zone cu caracter recreațional provizoriu şi evenimente care vor contribui în mod decisiv la creşterea atractivităţii zonei pentru pietreni sau turiștii aflaţi în zonă. Proiectul include și un amfiteatru, unde vor avea loc spectacole estivale, prezentări de film și alte evenimente culturale.

Vor fi introduse în compoziție containere modulare ce pot fi utilizate pentru ateliere de creaţie şi învăţare pe timp de vară  dar și târguri temporare, pe timp de iarnă. Materialele utilizate pentru finisarea exterioară vor fi metal, lemn și sticlă. 

Lacul, elementul central al parcului, va fi remodelat, transformându-se în într-o amenajare cu un curs de apă care va cuprinde bazine, o cascadă și podeste. De asemenea, se vor amenaja spații de joacă pentru copii, dotate cu obiecte de joacă corespunzătoare vârstei și mobilier stradal – bănci și mese fixe pentru jocuri statice în zone special amenajate.

Grădina publică este un spațiu încărcat de istorie și semnificații, astfel că proiectul prevede punerea în evidență a personalității fondatorului Nicu Albu: statuia edilului pietrean va fi montată într-un punct cu vizibilitate mărită, iar placa comemorativă a parcului va fi refăcută.” – transmite Primăria Piatra-Neamț

PUBLICITATE