Primăria Piatra-Neamț acordă 3,5 milioane lei pentru proiectele ONG-urilor

Primăria Piatra-Neamț invită persoanele fizice și asociațiile să depună propuneri de proiecte pentru obținerea finanțării nerambursabile care în acest an va avea un buget total de 3,5 milioane lei.

Persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, sunt invitate să depună oferta în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă în domeniile ACȚIUNILE COMUNITĂȚII și SPORT DE MASĂ ȘI DE PERFORMANȚĂ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sursa de finanțare a contractelor este bugetul local al Municipiului Piatra-Neamț, iar valoarea totală este de 3.500.000 lei, defalcat pe domenii: 

  • 500.000 lei – Acțiunile comunității
  • 3.000.000 lei – Sport de masă și de performanță

Durata proiectelor: 2 mai – 31 decembrie 2024.

Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 08.04.2024, ora 14.00. Propunerile de proiect pot fi trimise prin poștă sau depuse direct la Registratura instituției, în plic, la sediul Autorității finanțatoare: sediul Primăriei Piatra-Neamț, str. Ștefan cel Mare, nr. 6-8, județul Neamț.

Data, ora și locul deschiderii propunerilor de proiect: 09.04.2024, ora 10.00, la sediul Municipiului Piatra-Neamț, strada Ștefan cel Mare, nr. 6-8, județul Neamț.

Selecția și evaluarea proiectelor, în vederea obținerii finanțării nerambursabile, se vor face de către comisia de evaluare, în perioada 10.04.2024 – 23.04.2024.

Regulamentul (ghidul solicitantului) poate fi consultat aici: https://bit.ly/FinantariNerambursabile2024

Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniile Acțiunile comunității și Sport de masă și de performanță, pe anul 2024, este prevăzută de articolul 6 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamț nr. 82/12.04.2023 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Piatra-Neamț, alocate pentru activități nonprofit de interes local, potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Programul anual a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 38, din 27.02.2024. 

Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 39, din 28.02.2024.

PUBLICITATE