Prima ședință de Consiliu Județean din acest an. Opoziția s-a opus studiului de Prefezabilitate pentru noul spital

Astăzi a avut loc prima ședință ordinară a Consiliului Județean Neamț pe anul 2022.

„A fost o ședință cu multe proiecte pe ordinea de zi, în cadrul căreia am urmărit să adoptăm hotărâri care să permită o desfășurare normală a activității în administrația județeană și locală și am aprobat diverse documentații pentru implementarea unor proiecte sau pentru continuarea celor aflate în derulare.” – a transmis președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit acestuia, în cadrul ședinței, consilierii din opoziție nu au vrut să voteze Studiul de Prefezabilitate pentru noul Spital de Urgență.

„Din păcate, constat că și în acest an, la proiecte esențiale pentru județ, colegii din PNL se opun. Astăzi NU au vrut să voteze Studiul de Prefezabilitate pentru viitorul Spital de Urgență de la Piatra-Neamț.

Sunt extrem de dezamăgit de atitudinea acestor aleși locali, care invocând niște „surse de informații“ au refuzat să depășim o etapă esențială pentru realizarea spitalului. Din fericire, ceilalți consilieri județeni au votat “pentru” și acest proiect deosebit de important pentru nemțeni a trecut. 

Ce nu au înțeles ei este că eu voi face acest proiect vital pentru nemțeni, oricât s-ar opune. Le-am promis oamenilor un spital nou, de nivel european, și îl voi construi!” – a fost mesajul lui Ionel Arsene

Tot astăzi, a depus jurământul de credință noul consilier județean Vasile Bălțătescu, membru ALDE.

Îi doresc putere pentru implicarea în activitatea forului legislativ nemțean și devotament față de cetățenii zonei noastre.” – i-a transmis președintele CJ Neamț

În cadrul șesdinței s-a aprobat constituirea comisiilor de examinare pentru ocuparea a trei funcții de șefi de secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.

„Suntem în plină procedură de desemnare a șefilor unității medicale și sper ca în cât mai scurt timp să rezolvăm această problemă, „zodia“ interimatelor să dispară și să avem o echipă definitivă la spital.” – a mai spus Ionel Arsene

De asemenea, s-a avizat realizarea, printr-un proiect cu finanțare europeană, a unei construcții verzi în apropierea Cabanei Dochia, care va asigura prezența continuă a rangerilor în zona centrală a Parcului Național Ceahlău, spațiile necesare cazării persoanelor care desfășoară activități de cercetare științifică și supravegherea strictă a turiștilor care ajung în zona de protecție.

„Suntem la început de an și trebuie să demarăm în forță, pentru că județul are nevoie de proiecte care să atragă dezvoltarea lui și creșterea nivelului de trai.” – a conchis președintele CJ Neamț.

PUBLICITATE