Președintele PNL Neamț, George Lazăr, gânduri binecuvântate cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva

Președintele PNL Neamț, George Lazăr, adresează un mesaj de profundă smerenie cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva, sărbătoare creștină întâmpinată cu o bucurie imensă, mai ales în zona Moldovei, unde mii de credincioși se adună în pelerinaj la Racla Sfintei Cuvioase de la Iași.

„Cu multă bucurie şi smerenie în suflet, întâmpinăm astăzi Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Primim această zi ca pe o binecuvântare creştinească, mai ales, aici, în zona Moldovei, unde astăzi mii de credincioşi se află în pelerinaj la Racla Sfintei Cuvioase, la Iaşi.

Ne alăturăm lor, prin rugăciune şi credință, cu sufletul încărcat de recunoştință pentru tot ceea ce am primit de la Bunul Dumnezeu, cu ajutorul mijlocitoarei noastre, care se odihneşte întru cele sfinte la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

În tradiția populară, Sfânta Cuvioasă Parascheva este cunoscută şi drept Sfânta Vineri sau Vinerea Mare, adesea prezentă în poveşti şi basme ca trimisul Lui Dumnezeu pentru a face dreptate celor buni, cu înțelepciune şi blândețe.

În această zi sfântă, Cuvioasa Parascheva să vă binecuvinteze cu sfintele sale daruri, sănătate, bucurie şi credință, pace în casele dumneavoastră şi linişte în suflete!

La mulți ani binecuvântați de Domnul tuturor celor care poartă frumosul nume al Sfintei Parascheva!” – este mesajul lui George Lazăr

PUBLICITATE