Premierul Cîțu a numit secretari generali în șase prefecturi din țară, printre care și Neamț

Șase prefecturi din țară au începând de ieri, 24 mai, secretari generali, odată ce numirile semnate de premierul Cîțu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Din acest an, prefecturile din țară nu mai au doar un prefect și doi subprefecți, ci și secretari generali, care vor prelua mai toate atribuțiile prefectului și vor coordona activitatea în instituții.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Numirile publicate în Monitorul Oficial sunt valabile pentru următoarele șase luni, iar județele care au secretari generali în prefecturi sunt Neamț, Bihor, Cluj, Satu Mare, Vâlcea și Ilfov.

Astfel, secretar general al Instituției Prefectului – Județul Neamț pentru o perioadă de 6 luni va fi Gheorghe Palade

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Gheorghe Palade (șef serviciu — Serviciul pentru afaceri europene, relații internaționale, dezvoltare economică, strategii și programe guvernamentale, monitorizare a serviciilor publice deconcentrate, situații de urgență, servicii comunitare de utilități publice și ordine publică) exercită, cu caracter temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Instituției Prefectului – Județul Neamț, pentru o perioadă de 6 luni” – notează decizia apărută în monitorul oficial

PUBLICITATE