Premieră în industria din România. COMES anunță finalizarea și livrarea a două reactoare inovative

Compania nemțeană COMES S.A. marchează o premieră la nivel național prin fabricarea și modernizarea a două reactoare noi, destinându-le unei rafinarii importante din România, pentru a crește eficiența producției de motorină cu 24% și îmbunătățirea calității carburantului.

COMES S.A., lider în domeniul construcțiilor de echipamente grele, anunță finalizarea și livrarea a două reactoare inovative.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Această realizare reprezintă o premieră pentru industria petrolieră din România, deoarece echipamentele de acest fel nu au mai fost fabricate în țară după anii ’90.

„Am început livrarea unui număr de două reactoare pentru o rafinărie. Două echipamente foarte importante și conducătoare în cadrul unui rafinării de petrol. Două reactoare de hidrofinare. Primul a plecat în noaptea care a trecut. Va ajunge acolo în trei zile și următorul va pleca în cinci zile.

Așa cum știți, noi producem echipamente de gabarite foarte mari foarte ridicate, unicat în România. Când spun unicat, mă refer la faptul că după anii ’90 nu s-au mai fabricat asemenea echipamente în România. Acestea fiind primele din această categorie adică destinația acestei acestei instalații de hidrofinare”. – a declarat Ioan Anton Măzărianu, directorul COMES, în cadrul unei emisiuni

Proiectul a implicat etape complexe de proiectare, fabricație și testare, evidențiind angajamentul COMES pentru standarde înalte de calitate și siguranță.

Investiția totală în construcția reactoarelor se ridică la peste 4 milioane de EURO, iar procesul de fabricație a durat 5 luni.

Cele două reactoare, fiecare cântărind peste 200 de tone și având o lungime de aproximativ 35 de metri, sunt construite din carbon aliat grad F22, placat cu oțel inoxidabil SS347, pentru a rezista la condiții extreme de funcționare.

Acest proiect nu doar că demonstrează capabilitățile tehnologice ale COMES S.A., dar și contribuie semnificativ la modernizarea și eficientizarea industriei petroliere din România.

Succesul acestui proiect reflectă dedicarea și munca depusă de toată echipa implicată, de la ingineri și tehnicieni, până la muncitorii de pe linia de producție, evidențiind importanța colaborării și a inovației în realizarea obiectivelor ambițioase.

„Toate aceste cantități sunt semnificative, dar ce le dă adevărata valoare sunt oamenii din spatele lor și munca dedicată. Fiecare dintre cele peste 30.000 de ore manoperă reprezintă o contribuție esențială la succesul unui astfel de proiect. Felicitări tuturor forțelor implicate pentru contribuția din cadrul acestei producții impresionante!” – au transmis reprezentanții companiei

PUBLICITATE