Prefectul de Neamț, Vlad Angheluță a fost DEMIS de Guvern


Guvernul a decis, miercuri, 2 martie, schimbarea prefecților județelor Bacău, Constanța, Neamț și Sălaj, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, la Palatul Victoria.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De asemenea, au fost schimbaţi din funcţie doi subprefecţi – din Botoşani şi Bucureşti. – conform Agerpres

Citește și Noul prefect al județului Neamț. Pe surse…

Aceste schimbări vin la două săptămâni după ce Guvernul a schimbat 10 prefecţi. Astfel, potrivit documentelor privind hotărârile de guvern de pe data de 18 februarie, au fost schimbați prefecții din Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Dâmboviţa, Gorj, Satu-Mare, Vaslui, Iaşi. Totodată, Guvernul a decis încetarea exercitării funcţiei şi a cel puţin trei subprefecţi.

„Aceste schimbări de prefecți sunt doar o primă etapă, va mai urma o etapă, probabil săptămâna viitoare. Suntem în proces de evaluare a candidaților pentru postul de prefect, pe baza CV-urilor și a competențelor pe care persoanele îndreptățite le pot avea. Guvernul evaluează performanțele acestora, dar ține cont și de faptul dacă au calificarea necesară, au condus unități administrative sau au acest grad de inspector guvernamental”, preciza, în urmă cu două săptămâni, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

PUBLICITATE