POZNA ZILEI – Se întâmplă în Neamț: Casă construită în jurul unui stâlp de electricitate

Mihai Coșerariu, cel care a reușit să îmbine arta cu activitatea de polițist, a postat recent pe profilul de Facebook două fotografii în care este surprinsă o „construcție” inedită în comuna Dămuc, județul Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Este vorba despre o casă construită în jurul unui stâlp de electricitate. Cât de grăbit să fi fost arhitectul, încât la efectuarea măsurătorilor, să nu observe că ceva e în plus în proiecte, nu știm. Cert este că ne putem gândi la o investiție profitabilă, prin care proprietarii se vor asigura că n-or să rămână niciodată în pană de curent.

Vă rog să studiați cele două imagini: trebuie să vă asigur că această „construcție” se află în comuna Dămuc, jud.Neamț. Stau și mă întreb, dacă ar fi nevoie de o intervenție asupra rețelei electrice și „proprietarul” nu se află la domiciliu, cum se va interveni??? Sigur, construcția are autorizație….avize…etc. Citiți, priviți și vă cruciți! – este mesajul polițistului care nu a pierdut ocazia să compună 3 strofe în cinstea „măreței construcții”:

Pentru a vă descreți frunțile, am făcut și 3 strofe, pe care vă invit să le citiți:

Ești stâlpul meu frumos și preferat,
Ca Ana lui Manole, te-am zidit,
În casa mea, demult te-am integrat,
Cu sacrificii mari te-am dobândit.

Și te-am înfipt adânc în temelie,
Să nu te smulgă nimeni, nici E.ON-ul,
Vei sta în casa mea pentru vecie,
De tine să-mi agăț mereu , paltonul.

Te-am declarat chiar și la Primărie,
Le-am spus că ești al meu, de zeci de ani,
Ești parte din a mea bucătărie,
Primit de la părinții mei sărmani.

sursa: Marius Coserariu
PUBLICITATE