Un veteran de război originar din Neamț și care locuiește în București, a fost vizitat de o echipă a Ministerului Apărării Naționale.
O echipă a Ministerului Apărării Naționale (MAPN) s-a deplasat la domiciliul veteranului de război colonel (retragere) Pantilimon Moroșanu, din sectorul 1, București, în vederea asigurării unor produse alimentare, de bază.
Mai jos, dialogul postat de MAPN:
Cum stați cu sănătatea, domnule colonel?
– Binișor, pot să spun că sunt bine, la vârsta mea de 93 de ani.
– Vă este teamă de virus?
– Eu am apucat tifosul. În două săptămâni, în satul meu Poiana din Neamț au murit jumătate din bărbați. Tatăl meu s-a stins din viață la 45 de ani, răpus de tifos exantematic. Mama mea a supraviețuit acestei boli neiertătoare și a trebuit să ne crească singură cinci copii.
Eu sunt obișnuit cu greul. De mic am cunoscut rigorile vieții de la țară. De la vârsta de 6-7 ani mergeam cu animalele la păscut, aveam la mine doar un pic de mămăligă și uneori fructe. La 17 ani am plecat la război.
În perioada războiului mă aflam la Breaza la o Școală de subofițeri. Părinții au fost evacuați în Botoșani, iar noi, premilitarii am fost trimiși de la Breaza la Brașov.
Pe front am plecat în anul 1944. Am plecat pe jos de la Târgul Neamț până la Focșani, timp de trei luni de zile – februarie, martie, aprilie.
După 23 august 1944, ne-am întors la Breaza, iar nemții în retragere, împușcau tot ce găseau în cale. Țin minte că toate străzile erau pline de motorină și benzină. Noi a trebuit să fugim din calea acestora să nu ne omoare și ne-am ascuns în pădurile din Valea Prahovei. Am stat trei zile fără mâncare, dar am supraviețuit.
După război, am plecat din Breaza până acasă, pe jos. Am ajuns de-abia în luna decembrie.
Am stat acasă o perioadă de aproximativ 2 ani, după care m-am angajat la Ministerul de Interne, ca subofițer. Între timp, am absolvit Școala de ofițeri jandarmi, iar după 12 ani de activitate am fost trecut în rezervă.
Ulterior m-am angajat la o tipografie. Cu colegii de muncă m-am înțeles întotdeauna foarte bine. Aceștia mi se adresau întotdeauna cu „Nea Muri”.
Am ieșit la pensie de la tipografie după 43 de ani de vechime în muncă și în toată această perioadă, nu am avut nici o zi de concediu medical.
M-am căsătorit în anul 1953, iar după un an am avut și un băiat.
Din nefericire, acum 9 ani de zile am rămas fără soție și fără băiat.
Acum mă mai vizitează nepoata și cele două strănepoate, îmi mai alungă puțin singurătatea.”
– Nea Muri, să ai grijă de dumneata! Să nu ieși din casă. Dacă ai nevoie de ceva de la farmacie sau magazin să ne suni pe noi. Noi venim cât de repede. Nu putem să vă strângem mâna, dar vă salutăm cu respect și vă dorim multă, multă sănătate!
– Mulțumesc frumos pentru vizită. Doamne ajută să ne vedem cu bine și data viitoare! Sănătate la toți militarii.
Foto: Valentin Ciobârcă
