Potrivit unei analize PSD Neamț, Carabelea va câștiga din nou primăria

Conferința de presă a PSD Neamț de astăzi, 22 ianuarie, a adus în prim-plan o strategie electorală surprinzătoare: social-democrații au anunțat că vor merge cu doi foști liberali pentru candidaturile la primăriile din Piatra-Neamț și Roman.

Vasilică Harpa, liderul organizației județene a PSD Neamț, a prezentat această direcție, care se poate interpreta ușor ca o lipsă de lideri proprii care să candideze în cele două municipii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Dacă pentru primăria Romanului PSD a anunțat  candidatura lui Lucian Micu, fostul primar PNL (care a mai fost propus candidat, totuși, din partea PSD în 2020), supriza apare la Piatra-Neamț, unde balanța pare să încline spre Dragoș Chitic, un alt fost primar liberal.

De altfel, Chitic s-a declarat în mandatul de primar PNL un mare adversar al PSD (lucru despre care vom reveni).

Această mișcare este considerată surprinzătoare și chiar rușinoasă pentru un partid de talia PSD, care recurge la candidați împrumutați de la alte formațiuni politice.

Conferința a inclus și o surpriză! Prezentarea unei analize în urma rezultatelor unor sondaje de opinie (făcute de PSD), în care actualul primar de Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, apare într-o poziție favorabilă, cu o cotă de 34% în sondaje, egal cu Dragoș Chitic, în timp ce candidatul PSD, Adrian Niță, se situează la 28% în raport cu Andrei Carabelea.

Un simplu calcul arată, potrivit PSD, că primarul PNL Andrei Carabelea a crescut de la 26% (scorul cu care a câștigat primăria în 2020) cu 8 procente, iar candidatul PSD a scăzut de la 42% (cât a avut Chitic + PSD în 2020) tot cu 8 procente.

Asta în condițiile în care avem un oraș care se află în cea mai proastă stare din ultimii ani (gropi, noroaie, lucrări neterminate, trafic infernal etc.), iar zecile (poate sutele) de ieșiri și decizii ale primarului Carabelea au fost criticate intens de pietreni.

Ceea ce se va schimba, cel mai probabil, radical anul acesta, fiind an electoral și fiind anul în care majoritatea proiectelor se termină și se „taie panglici”.

Cert este că potrivit analizei PSD, Andrei Carabelea va câștiga mai mult ca sigur din nou un mandat pentru fotoliu de primar al municipiului Piatra-Neamț, mai ales într-o luptă cu Dragoș Chitic, precursorul coridoarelor „imobilitate”.

PUBLICITATE