ACTUALIZARE: Doi bărbați reținuți în urma incendiului de pe strada Plevnei din Piatra-Neamț
Focul utilizat la lucrările de hidroizolație a declanșat un incendiu de proporții la un bloc din Piatra-Neamț, afectând acoperișul și provocând panică printre locatari.
Astăzi, în jurul orei 14:00, un incendiu de proporții a izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe situat pe strada Plevnei din municipiul Piatra-Neamț.
Conform surselor noastre, focul ar fi fost provocat de utilizarea focului deschis în timpul lucrărilor de hidroizolație desfășurate în podul clădirii, unde se lipea carton bituminat.
Mai jos, comunicatul ISU Neamț:
La ora 14:08, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unui bloc de locuințe cu patru nivele situat pe strada Plevnei.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu patru autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială pentru descarcerare și ambulanță SMURD. De asemenea la intervenție au mai fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SAJ, IPJ, IJJ, Delgaz Grid, Poliția Locală Piatra-Neamț și SVSU Piatra-Neamț.
10 persoane s-au autoevacuat, până la sosirea forțelor de intervenție. Nicio persoană dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.
La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, existând posibilitatea propagării la fațada blocului cât și la apartamentele situate la ultimul etaj.
Concomitent cu acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului s-au constituit echipe de căutare-salvare a unor persoane care s-ar fi putut afla în interiorul apartamentelor.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, în urma căruia au ars acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 400 mp și bunurile depozitate în interiorul acesteia.
Doi bărbați de 67 și 74 de ani și o femeie de 62 de ani au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SAJ și SMURD deoarece au suferit atacuri de panică. Niciuna dintre aceste persoane nu au fost transportate la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații închise.