Pomenirea de 9 ani a părintelui Justin Pârvu va avea loc pe 11 iunie

Pomenirea de 9 ani a părintelui Justin Pârvu va avea loc pe 11 iunie 2022, sâmbătă, la mănăstirea Petru Vodă, sub oblăduirea caldă a Mitropolitului Teofan, anunță reprezentanții mănăstirii.

Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 9, urmată de parastasul ce se va săvârși la mormântul Părintelui Justin.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„La mormântul său își găsesc alinarea zilnic zeci și sute de români care își plâng necazul și durerea celui ce le-a fost duhovnic, sfătuitor, ajutător încă din timpul vieții sale pământești.

Faptul că Părintele nu a murit decât cu trupul și că a câștigat îndrăzneală înaintea Tronului ceresc ne-o arată mulțimea de oameni de pretutindeni care vin încă și îi cer ajutorul, găsind rezolvarea problemelor lor.

Totodată pe 16 iunie, ziua adormirii sale, mănăstirea de maici Paltin Petru-Vodă, acolo unde a și adormit în Domnul și unde a petrecut ultimii ani din viață, va săvârși de asemenea pomenirea de 9 ani a marelui Duhovnic, Arhimandritul Justin Pârvu.” – transmite Mănăstirea

PUBLICITATE