Pomenirea de 8 ani a părintelui Justin Pârvu (FOTO-VIDEO)

Sute de credincioși au fost prezenți astăzi, 12 iunie, la Mănăstirea Petru-Vodă din județul Neamț, unde s-au închinat la mormântul arhimandritului Justin Pârvu și s-au rugat pentru sufletul părintelui, cu prilejul împlinirii a 8 ani de când marele duhovnic a trecut la Domnul.

Pelerinii au participat la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al așezământului monahal.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

PS Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară al mănăstirii, apoi slujba de pomenire la mormântul părintelui de la Mănăstirea Petru-Vodă.

În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul a spus că „Părintele Justin l-a iubit pe Dumnezeu din toată ființa lui, și în închisoare, și în libertate, și în momentele de bine, și în cele de încercare, și se vede acest lucru prin viața lui minunată, sfântă și dumnezeiască”.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Poiana Largului, județul Neamț, la 72 de zile după Marea Unire.

Împreună cu Cleopa Ilie, Arsenie Boca , Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, a fost un important reprezentant al ortodoxiei românești contemporane.

Părintele Justin Pârvu a intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în anul 1936, iar în anul 1940 a fost tuns în monahism primind numele de Iustin. În anul 1941 a fost hirotonit preot.

A participat ca preot militar în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat pe motive politice între anii 1948-1964.

Cei 12 ani închisoare i-a petrecut în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.

După perioada de detenție a viețuit la Mănăstirea Secu, până în 1975, când a plecat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.

În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, pe care a condus-o ca stareț până la trecerea sa la Domnul.

PUBLICITATE