Polițiștii rutieri, acțiune amplă pe străzile din Piatra-Neamț în această dimineață (FOTO)

În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț desfășoară o acțiune, în municipiul Piatra Neamț, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Se acționează pe principalele căi rutiere de intrare/ieșire din localități, zonele pretabile de manifestare a comportamentului agresiv în trafic și punctele cu risc rutier.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În ceea ce privește riscul rutier, în perioada 1 ianuarie – 4 aprilie 2022, în municipiul Piatra Neamț s-au produs 16 accidente de circulație, soldate cu o persoană decedată, 3 rănite grav și 14 rănite ușor.

Neacordarea de prioritate pietonilor, abaterile săvârșite de pietoni, nerespectarea semnificaţiei culorii semaforului electric sau viteza neadaptată la condițiile de drum reprezintă principalele cauze generatoare de evenimente rutiere în Piatra Neamț.

PUBLICITATE