Polițiștii nemțeni, razii în prima zi de Paște

În prima zi de Paște, polițiștii s-au aflat la datorie pentru prevenirea unor fapte antisociale și pentru a asigura cetățenilor un climat de liniște, astfel încât Sărbătorile Pascale să fie petrecute, așa cum este firesc, fără evenimente nedorite.

La data de 24 martie, în intervalul orar 14.00 – 22.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au acționat, pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite, a infracționalității stradale și creșterea gradului de disciplină rutieră.

Pentru neregulile constatate pe parcursul acțiunii, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenționale, în valoare de peste 19.000 de lei.

Dintre acestea, 73 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 8 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 2 pentru nerespectarea altor prevederi legale.

Polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

La aceeași dată, polițiștii și jandarmii, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, pe raza localității Târgu-Neamț, pe linia prevenirii și combaterii infracționalității stradale, a faptelor cu violență și pentru verificarea respectării regulilor de circulație de către participanții la traficul rutier.

Pe parcursul desfășurării acțiunii polițiștii au efectuat filtre și verificări, fiind legitimate aproximativ 50 de persoane și verificate peste 40 de autoturisme.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

Dintre acestea, 10 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și o sancțiune pentru abateri  la regimul rutier.

Pe parcursul desfășurării acțiunii a fost constată o infracțiune, iar 2 persoane au fost conduse la sediul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, pentru abateri la Legea 61/1991.

În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, , luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmi din cadrul Inspectoratului  de Jandarmi Județean Neamț.

PUBLICITATE