Polițiștii nemțeni, razii în 6 comune. 91 de sancțiuni

Sâmbătă, 18 martie, în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare (comunele Bârgăoani, Dragomireşti, Girov, Razboieni, Ștefan cel Mare și Tupilaţi) au acționat în baza planului propriu de acțiune, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, a faptelor cu violență și a prevenirii evenimentelor rutiere.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii au legitimate 121 de persoane, fiind verificate 108 autoturisme și 9 unități de alimentație publică.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 91 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 13.600 de ron, pentru abaterile rutiere fiind reținute 3 permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare.

Totodată, pe parcursul desfășurării acțiunii polițiștii au constatat un număr de 3 infracțiuni, din care una cu privire conducere unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substanțe și 2 infracțiuni la regimul silvic, respectiv tăiere și sustragere, fără drept de arbori.

PUBLICITATE