Polițiștii nemțeni i-au sărbătorit pe cei mici de 1 iunie (FOTO)

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și-au unit forțele cu reprezentanţii celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și i-au sărbătorit pe cei mici cu expoziții de tehnică de intervenţie și autospeciale de serviciu, jocuri interactive și sfaturi preventive.

„Ne-a făcut o deosebită plăcere să fim alături de copii în centrul municipiului Piatra Neamț și să le prezentăm o parte din tehnica de lucru și intervenție a polițiștilor.” – au transmis reprezentanții IPJ Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Activitățile au debutat cu un exercițiu demonstrativ realizat de polițiști cu ajutorul câinilor de serviciu, cât și de copiii din cadrul Asociației Rareș Marian din municipiul Roman, care au prezentat elemente de dresaj canin.

Nu a lipsit lecția de educație rutieră pe parcursul căreia poliţiştii le-au prezentat celor mici regulile de circulaţie şi importanţa abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Totodată, aceştia au învățat semnificaţia indicatoarelor rutiere adresate traficului pietonal și semnificația culorilor semaforului.

Laboratorul de educație rutieră, laboratorul de criminalistică și prezența polițiștilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale au fost unele dintre surprizele pregătite copiilor.

De asemenea, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară au purtat discuții interactive cu cei mici, specifice vârstei pe teme precum siguranța rutieră, siguranța în mediul școlar, dar și siguranța lor atunci când se află singuri acasă.

A fost o activitate încărcată cu energia specifică copilăriei, care i-a bucurat deopotrivă atât pe participanții la eveniment cât și pe organizatori.

Materialele oferite copiilor în cadrul activităților au fost realizate cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Neamț.

Reprezentanții IPJ Neamț au mai transmis, astăzi, un mesaj special de 1 Iunie:

Copilăria este lumea culorilor, a zâmbetelor largi și a poveștilor izvorâte din Lumea Imaginației. Pentru noi cei mari copilăria este locul în care revenim pentru a ne oglindi și pentru a ne lua resursele bucuriei.

Vă mai aduceți aminte de Ioana, Darius și Sofia? În cursul anului am reușit să îi surprindem prin prezența noastră alături de ei, la momentul potrivit, iar astăzi, cei trei au fost protagoniștii unei acțiuni rutiere, condimentată cu zâmbet și voie bună.

Prin glasul copiilor noi cei mari, am conștientizat încă o dată cât de importanți suntem în viața lor.

Ar fi minunat ca pe umerii noștri, asemenea unor uriași să le susținem întreaga lume …să le fim scut pentru orice durere.

În cazul conducătorilor auto, acest lucru este simplu de realizat, conduceți prudent și respectați regulile rutiere.

Să îi iubim, să le oferim rădăcini puternice și aripi pentru zbor.

La mulți ani, dragi copii! Aripi deschise spre bucurie!

PUBLICITATE