Polițiștii nemțeni fac cercetări în cazul celor 13 copii care s-au intoxicat cu medicamente expirate

Polițiștii nemțeni fac cercetări în cazul celor 13 copii care au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu medicamente expirate.

„La data de 15 martie, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de cadrele medicale din Roman cu privire la faptul că mai mulți minori, din municipiul Roman, au fost transportați la spital.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că 13 minori ar fi ingerat medicamente homeopate, ce erau ieșite din termenul de valabilitate, după care ar fi manifestat o stare generală de rău, fiind preluați de un echipaj medical și transportați la spital.

În cauză polițiștii continuă verificările, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs acest eveniment.” – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Reamintim că 13 copii cu vârste între 4 și 16 ani, din Roman, au ajuns ieri seară, în jurul orei 19:00, la Spitalul Municipal de Urgență Roman după ce s-au intoxicat cu medicamente expirate.

Potrivit purtărorului de cuvânt al Spitalului din Roman, copiii ar fi găsit o pungă cu medicamente și au crezut că sunt bomboane. Se pare că în pungă erau produse homeopate expirate din anii 2016-2018.

Pacienții prezentau stări de vomă și dureri abdominale, iar părinții au sunat la Ambulanță.

„15.03.2023, ora 19:15, Roman, 13 pacienţi având diagnosticul de intoxicaţie voluntară medicamentoasă cu medicamente homeopate, dureri abdominale, vărsături:

  1. pacient sex masculin, 10 ani, 
  2. pacientă sex feminin, 6 ani, 
  3. pacientă sex feminin, 9 ani,
  4. pacient sex masculin, 10 ani, 
  5. pacient sex masculin, 12 ani, 
  6. pacient sex masculin, 4 ani, 
  7. pacient sex masculin, 10 ani, 
  8. pacientă sex feminin, 8 ani, 
  9. pacient sex masculin, 9 ani, 
  10. pacientă sex feminin, 14 ani, 
  11. pacientă sex feminin, 13 ani, 
  12. pacientă sex feminin, 16 ani, 
  13. pacientă sex feminin, 9 ani” – notează informarea Serviciului de Ambulanță Neamț

Toți pacienții au fost preluați de un echipaj cu asistent medical şi transportat la CPU a Sp. Municipal Roman. Din CPU a fost transferat la Pediatrie Roman.

Toți copiii au fost externați azi-noapte.

„DGASPC Neamț s-a autosesizat, cazul fiind deferit specialiștilor din cadrul Serviciului de Intervenție în Situații de Abuz. 

Verificările vor fi efectuate pentru o presupusă neglijare și se va proceda, în colaborare cu reprezentanții unității sanitare și cei ai Direcției de Asistență Socială Roman, la identificarea copiilor și a familiilor, precum și a contextului în care s-a petrecut acest eveniment nefericit. 

În funcție de rezultatele evaluărilor, se vor dispune măsurile care se impun în interesul superior al copiilor.” – a transmis DGASPC Neamț

PUBLICITATE