Polițiștii nemțeni, alături de copiii din Podoleni (FOTO)

„Vacanța mare este un prilej minunat de a ne afla în mijlocul copiilor, în aer liber, fără stresul temelor și al tezelor și de a răspunde tuturor curiozităților celor mici.

Partenerii noștri de dialog au fost de această dată peste 100 de copii și tineri, aflați în tabăra organizată de Parohia Podoleni.” – este mesajul transmis de IPJ Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au răspuns întrebărilor copiilor și tinerilor polițiștii de prevenire, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Centrului Regional al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Având în vedere perioada vacanței școlare, care este un prilej de bucurie și petrecere a timpului liber, polițiștii au prezentat riscurile la care se pot expune tinerii, discuțiile având în vedere și fenomenul de bullying și cyberbullying.

Copiilor le-a fost explicat faptul că, prin intermediul rețelelor de socializare, sau în mediul online, se poate manifesta un grad ridicat de violență verbală, tinerii fiind încurajați sa comunice adulților, orice aspect negativ întâlnit, pentru a se putea lua măsurile legale care se impun.

De asemenea, au fost oferite informații cu privire la metodele de prim-ajutor în anumite situații de criză, cauzate de consumul de droguri, precum și la efectele juridice la care se expun în cazul traficului sau consumului de substanțe psihoactive.

„Le mulțumim pentru dragostea cu care ne-au întâmpinat și le dorim să aibă în continuare o vacanță frumoasă și în siguranță!”– transmite IPJ Neamț

PUBLICITATE